ianuarie 24, 2010
K.R.
Nimic si Imperfectiune/Tratat Adolescentin
Incerc sa creez arta, dar nu reusesc sa creez decat Nimic. Incerc sa creez Ceva, dar, din nou, nu ajung decat sa creez Nimic. In acest ciclu infernal dintre materie/arta si nimic, tind sa ajung la o concluzie destul de absurda, dar care incepe, cu timpul, sa-mi surada: Nimicul poate fi arta, iar arta poate fi Nimic. Explicatia pare a fi simpla, simplitatea ei ducandu-ma in extazul adevarului – cel putin al verosimilitudinii – unde, pe langa euforie, se afla si o simpla intrebare – cum de am putut fi atat de orb in a nu vedea adevarul, esentialul, simplitatea evidentului? In incercarile esuate de a crea Ceva, n-am ajuns decat sa creez Nimic, dar acel Nimic totusi reprezinta rezultatul muncii mele.
Eroarea in a crea ceea ce ne-am propus duce la Nimic, pentru pur si simplul fapt ca, perfectiunea din mintea noastra, transpusa in realitate, tinde sa fie imperfecta, iar, pentru noi, imperfectiunea nu reprezinta decat Nimic.
Dar totusi, am ajuns sa cream ceva – mai exact, dupa cuvintele noastre, am ajuns sa cream Nimic. Ceea ce vreau sa demonstrez in aceste randuri, este ca , imperfectiunea, deseori fiind privita ca Nimic, duce la esec, dar ce trebuie sa constientizam noi, este ca nu exista Nimic (cel putin nu in lumea noastra). Chiar daca nu am reusit sa reproducem perfectiunea din mintea noastra, in incercarea de a crea arta, tot am ajuns sa cream Ceva: o imperfectiune (mai joasa pe o scara de unu la zece a imperfectiunii), dar care, pana la urma, luand in considerare faptul ca arta nu reprezinta perfectiunea, ci imperfectiunea unei oricare entitati, tot la stadiul de arta ramane (nu reprezinta nici mai mult, nici mai putin decat imperfectiunea). Orice imperfectiune, ca rezultat al unei incercari de a crea arta, se numeste arta. Intr-adevar, imperfectiunea poate contine frumusete, dar meditand asupra faptului ca, in cele din urma, daca Lumea Sensibila (lumea noastra) este cladita in totalitate din imperfectiune, iar imperfectiunea tinde a se dovedi atat de frumoasa, atunci, intrebarea este: perfectiunea la randul ei, divinitatea, oare cat de frumoasa ar putea fi ? Nu, in nici un caz, nu exista cuvinte care sa descrie frumusetea Divinului, a perfectiunii, iar cuvantul „frumusete” ma tem ca nu are nici o valoare sentimentala, nici o putere in a descrie Divinitatea, Perfectiunea. Acest cuvant este in totalitate rezervat imperfectiunii – sa ne lasam purtati de vantul perfectiunii, traind cu fericirea ca vom atinge fericirea, doar ca fericirea din final, cea care invaluie perfectiunea este eterna. Nici o imagine mentala, nici un gand nu pare a avea puterea si capacitatea de a surprinde macar o particica din imaginea perfectiunii, a Divinului;doar o vaga tresarire pare a-mi reprezenta perfectiunea, dar, pana la urma, pare a se dovedi doar o imagine imperfecta, deoarece reprezinta rezultatul simplei mele creatii, rezultatul gandirii mele, a imperfectiunii (gandirea, creatia umana vor fi intotdeauna imperfecte), iar o imperfectiune nu poate crea perfectiunea, nici macar imaginea acesteia – in acest caz, imaginea Divinului.
Din cele afirmate anterior, nu exista perfectiune creata de om – lumea aceasta este imperfecta, dar exista un nivel de imperfectiune ce face legatura cu perfectiunea (este cea mai apropiata de ea), aceste doua „unitati” unindu-se si creand un Tot – cu riscul de a produce un pleonasm, dar care face ideea sa fie inteleasa, afirm: un Tot intreg, mai pe scurt, Totul Absolut. Aceasta in cazul in care consideram Totul ca fiind imperfectiunea si perfectiunea la un loc, dar revenind la subiect: daca imperfectiunea, Lumea noastra nu face parte din Totul Absolut? In acest caz, ajungem la concluzia destul de absurda ca Lumea Sensibila (lumea noastra) nu reprezinta decat Nimic, ceea ce reprezinta o blasfemie, deoarece Nimicul pur si simplu nu face parte din lista noastra de optiuni, in ceea priveste dreptul de liber arbitru (presupunand ca exista unul): chiar si atunci cand cream ceva si nu ajungem sa cream decat nimic, tot ajungem la un rezultat, la o creatie – cuvantul nu-si are sensul in acest context, si posibil, nici in aceasta lume.
Cuvantul „Nimic” este probabil un detaliu ce s-a strecurat (sau a scapat) din Lumea Formelor/Lumea Spirituala, unde este mult mai posibil sa-si aiba sensul. Incerc sa resping ideea care consta in faptul ca Dumnezeu – Constiinta Pura, Energia Divina – este cel care a scapat acest cuvant in lumea aceasta, deoarece cuvantul in sine aduce confuzie, iar singurul lucru care creeaza confuzie este raul (era inadmisibil sa fi afirmat ca acest cuvant a cazut din ceruri – si de-a dreptul naiv, de asemenea, deoarece cerul nu reprezinta calea catre adevar, catre Lumea Spirituala, ci reprezinta doar o limitare a lumii noastre, a „serei” in care traim – consider ca lumea aceasta este doar o etapa pregatitoare catre Ceva mai maret si nemaivazut, catre ceva Divin, astfel, cuvantul „sera”, atribuit acestei lumi, nu este decat o forma ironica de a sublinia faptul ca traim intr-o lume special creata omenirii (dupa cum am mai precizat, o etapa pregatitoare, „o camera de proba”, in care am fost inzestrati cu dreptul de liber arbitru – imi place sa insist pe acest concept, desi putem dezbate o viata intreaga asupra acestuia – in a alege raul sau binele). Ar fi mai corect sa afirmam ca acest cuvant a cazut din sufletul nostru, caci acesta reprezinta calea catre perfectiune, divinitate – „Singura cale ce duce la cunoasterea Universului, este cunoasterea propriului tau suflet”- da, din pacate, sufletul fiintei umane este singurul loc apt a gazdui Nimicul. Nici unde altundeva in galaxie nu gasim calea catre Nimic, decat in sufletul nostru, deoarece galaxiile nu reprezinta decat Lumea Sensibila (dupa cum am explicat in fraza anterioara), sufletul uman reprezentand calea catre divinitate-„Caci omul este cu adevarat Dumnezeu, iar Dumnezeu este cu adevarat om” (a nu se ajunge la ideea ca, pana la urma, exista divinitate, perfectiune pe aceasta lume – divinitatea isi face, probabil, aparitia pe pamant destul de des, dar nu apartine lumii acesteia, deorece lumea aceasta este imperfecta, dar are la randul ei un caracter sacru – a fost creata de Dumnezeu, sau cel putin aceasta idee e o constanta predefinita in acest “tratat”). Ceea ce vreau sa afirm este ca omul isi are caracterul lui sacru, fiind creat „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” – este doar o copie a perfectiunii transpusa intr-o lume imperfecta, ceea ce nu o face perfecta (chiar daca ar fi trait intr-o lume perfecta, omul tot nu ar fi ajuns sa fie perfect, deoarece ar fi reprezentat doar copia originalului), dar, in fine, omul – sufletul uman – reprezinta cea mai apropiata forma catre divin si perfectiune.
Doar acum inteleg de ce intr-adevar Iisus iubea copiii – acestia inca aveau sufletul pur si nepatat de pacate, reprezentand cea mai apropiata forma de viata, care a parasit de curand lumea libera din care venea Acesta – caderea din gratie.
Revenind la ideea aparitiei cuvantului „Nimic”, sa presupunem ca Dumnezeu a trimis cuvantul „Nimic” pe acest pamant cu un anume scop.. Raul necesar? Formula Universului?
Dilema..
Se pare ca am inhalat cenusa ruginie a Nimicului, care, aparent, ne-a afectat gandirea.. Atat despre Nimic (cel putin, pentru deocamdata).
The Metamorphosis
Mephistopheles was falling into the silent lake..
He had my soul.
I’ve seen this fallacious “death” in the middle of a melancholic summer, at 9 p.m. while God was sharing with me one of His precious secrets – Hate.
I was all alone, in the middle of the beach – wavy water, white-eyed pigeons – the snow of God. I was floating through the dejected silence of my precious, gloomy thoughts and feelings. I was lost.
Mephisto was going through a metamorphosis. Bleeding, he washed his wounds in the lake of my cruel disappointments.
A strange emotion was confusing my vital functions – the feeling that The Sun, The Lake or God (or whatever His name was) was revealing me, in a genius way, an empire of gentle hate, an emotional cell, a sweet haven to protect me from the reality I left myself transposed into. What reality?
“Non-sense”, said the unwary, ignorant mind, in his monologue.
Soon, a dark light struck Earth, as The Sun was baptized in the Sea, ready to hand me the blue pill of the blissful ignorance and illusion, but the view had firmly changed. Millions of butterflies filled the dark-cherry sky, drowning the night into dawn.
It was Mephisto… The Metamorphosis. His ashes had fallen to life, had fallen into angelic Dali-painted butterflies, wearing virtues and sins on their wings, music and pain, life and death, captive souls from Hell, set free. Set free as in the divine episode of Jesus. Jesus releasing his beloved human entities from the soul-penetrating gates of Hell.
Just as if time had stopped…
“What if Time had stopped?”
“What if Time is an illusion, a fictive, genius and continuous frame of mind, set to make us forget The Now…”, spoke the unwary, half-ignorant mind, again.
“Reality.. Non-sense.”
What if all these were the reflection of the “Fall from Grace – Brought back to Freedom” story? The reflection of The Unseen – Platon’s and Plotin’s Sensitive World – in the world of matter, “reality”.
…
I woke up. Taste of sand in my mouth.. An unfamiliar symphony (seagulls and doves) in my ears.. A childish, warm drop of light kissing my fragile eyes.
The sea was ignorant, as always.
“Mephisto?”, I said to myself, while a flame-touched butterfly peacefully set down on my nose.
Calmness. Quiet breeze.
“The red pill..”, I mumbled.
The butterfly flew away.
“I am the red pill..”
“I am The Truth..”, the shy voice had spoken.
I was the butterfly..
Campanie Anti – Prostie / Kitsch
Este o zi trista.. un pas in fata, o revolta intrinseca – permanenta – impotriva prostiei.. O zi trista.
Articolul de fata contine un strigat impotriva unei miscari (refuz sa mentionez “cultura” – mi-as incalca fiecare urma de valoare existenta in mine) vizuale, auditive si “poetice”, miscare intruchipata sub forma unui “arhetip” divin, mai exact.. excentricul artist al generatiei noastre.
Acestea fiind mentionate, parodiile mentionate – dragi noua, evident – in acest articol sunt: Stai Departe – ce nume inspirat.., Povestea Ciupercii – vreau sa o aud si pe aceasta, Von Rahat, ma scuzati, Von Ceapa (dupa cum spunea un bun prieten de al meu, Pub) si The Fool Moon/Bestia Razboiului (f**k yeah!!).. si.. cum totii stim ca aceste comentarii vor servi ca nimic mai mult decat un acord in plus la cele 5 deja bine memorate sau si mai bine – pentru prietenul nostru “vocalist”, nea’ csaba – un alt tril “super mega tare, frate”, deci pe scurt, publicitate.. vom aduna cu un simplu click mai multe spirite care stiu sa deosebeasca arta de kitsch, pentru a demonstra ca.. nu ne jucam cu gamele, asa cum nici Dali nu s-a “jucat” cu paleta de culori.
“Kitsch (/kɪtʃ/) is the German and Yiddish word denoting art that is considered an inferior, tasteless copy of an extant style of art.”
“Esti ceea ce privesti”.
Si cum sa incepem cel mai eficient, decat prin a privi o fotografie, care face mai mult decat o mie de cuvintele, adorabile si gingase: ne indreptam toti browser-ul nostru (open source) catre trupa Stai Departe – de data asta nu vom sta, hai cu totii – ne apropiem catre pozele solistului csaba..si cu inimioara la gurita.. ramanem uimiti!
Iar in momentul acesta, cu tristete in inima spun, cu totii ne-am fi dorit sa fi avut puterea descriptiva a lui Cartarescu, sa raspandim zvonul cum ca there’s a new guru in town: n-a vazut Jim Morrison atata atitudine – prezenta de leu, mascul alpha – cat poate aduce nea’ csaby in camera, iar pozitia imbratisarii microfonului intr-o stare de euforie enigmatica..e ne-nteleasa nici macar de Chester Bennington.
Stai Departe aduce aproape – that’s a good one – si o alta fata celebra a muzicii funk, blues, rock – chitaristul C. Rock, care, isi permite cu autoritate hendrix-aiasca – impreuna cu prietenul sau solist (a bad Eddie Vedder copy) – sa “faca un cover ce are priza la public”, pe nume All Along The Watchtower, cantat in versiunea vocala Eddie Vedder dar cu un touch autentic de “boy band” vocal style, exprimata in engleza rusa, acompaniata pe acordurile Bob Dylan – pretinsa a fi “a Jimi Hendrix cover” – si in cele din urma, cu cateva sunete, asa doar 15-16, in afara gamei propriu-zise, un solo demn .. de mila si diaree auditiva!
Mi-e mila de cei ce confunda arta si promoveaza un rahat “muzical”, intre timp ce unii dintre adevaratii muzicieni isi pierd viata pe strada, sperand si rugandu-se la o Forta Divina in a le oferi o chitara, un instrument sa materializeze armonia, putina apreciere, un public sa asculte linistea pierduta in acest zgomot infernal!
Promovati rahatul ce seaca cultura ce-a mai ramas printre gunoaie si ignoranta!
In ideea ca tocmai mi s-a umflat o vena pe frunte, acum doua minute, cand am simtit echilibrul naturii si echilibrul valorilor mele violat, pe moment, decid sa inchei acest articol aici, prelungind aceste zile negre si triste – continuand articolul – in care aducem doar o mica parte din adevar la suprafata, adevarul din spatele mastii ignorantei.
Fac un apel catre noi, noi aceia care ne ascundem in camaruta noastra fizica sau psihica, dezgustati de acest rahat social, sub orice forma ar aparea acesta, si va rog (pe “noi”) in a ne aduna si a forma o mica campanie, insemnificativa pentru ignoranta, evident, semnificativa pentru noi, o Campanie Anti – Prostie / Kitsch, unde ne exprimam opiniile si luam legatura intre noi, acea legatura murdarita auditiv de diareea muzicala, ce ne-a impiedicat, poate, pana acum, sa comunicam intre noi.
“I’d heal a million wings, but I can’t heal mine.”
Azi noapte e prima oara cand mi-as fi dorit sa mor inecat cu voma in somn..O doza de praf din aripa stanga.. serafim in sevraj..e destul incat sa nu va vad..
.
.
Renunt.. reneg Non-Dorinta..si imi permit.Imi permit sa imi Doresc.. Visez.. in culori pe imprumut.Imprumut de Picasso..Dali ..nu pe fond gri..renunt la Buddha..Platon.. dogme.. dogme.. Socrate..
Imi Doresc sa fiu nota Si din partitura lui Beethoven..Imi Doresc ca trupul si sangele-mi sa fie nu din Iisus, ci din Fur Elise.. Adagio molto e cantabile..
Imi Doresc sub vant de aripi si frecvente de Paganini si Bach sa mor in Biblioteca Congresului traind..in unde.. cerebrale.. pene..umplute de cerneala..’sange albastru’..
Imi doresc..transcendent..
..vant de aripi..
..suflet de fluture..
…
..suflet izolat..
s
u
f
l
e
t
u
l
m
e
u
.
.
o
m
i
d
a
.
.
m
a
i
n
e
.
v
o
i
.
f
i
.
f
l
u
t
u
r
e
.
Trandafirul din centrul ‘lumii’/ Fluturi..
Printre ciorile umane … ‘adulti’ cu complexe oedipiene ..astept de o vreme incoace .. de cand am gasit lumina… si DA am gasit lumina… pe tavan… astept asa nitel sa observ trandafirul din centrul ‘lumii’. Mi se pare ca astept sa ma plimb printre ponei roz..pe strazi pavate cu vise..cu un fluture imaginar ce-mi contureaza cu praf din penele ingerilor o aureola in jurului fetei mele triste..Daca voi aveti un milion de motive sa fiti tristi… motive ce stau doar la baza piramidei necesitatilor (somn,sex,mancare..etc)… Eu am un singur Infern al lui Dante in mine ce ma roade..si v-ar roade, ca o molie ce se zbate in foc, toate suferintele voastre… (”cainele meu e mai destept decat al tau!!”).. Moare geniul din mine..si sunt sigur ca si cel din tine..tremura in cavou..
Mai vorbim, omida mea..
